Rusia a anunțat astăzi că accelerează discuțiile cu China pentru a crește vânzările de gaze naturale și, în același timp, a amenințat Europa că embargoul impus asupra petrolului o va costa scump.
Potrivit viceprim-ministrului Alexander Novak, prețurile mari ale energiei vor costa Europa 400 de miliarde de dolari și ar putea exista o lipsa mare de produse petroliere. Nu a precizat perioada de timp.
Rusia este puternic dependentă de exporturile de energie și, în același timp, mai mult de jumătate din importurile de gaze ale UE provin din Rusia, ceea ce face ca UE să fie vulnerabilă la întreruperile aprovizionării.
Liderii UE au convenit luna trecută să impună un embargo asupra petrolului rusesc, care ar trebui să intre în vigoare la sfârșitul anului și, potrivit lui Novak, acest lucru va provoca o penurie în Europa.
Într-o declarație adresată Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, el a spus că „planificarea slabă a securității energetice în Statele Unite și Europa” este de vină pentru prețurile ridicate la energie și inflație.
Potrivit viceprim-ministrului, Rusia își poate redirecționa exporturile de energie către țări precum China și India pentru a acoperi pierderile din refuzul european. Totuși, Novak a recunoscut că acest lucru ar necesita construirea unei infrastructuri pe care Rusia nu o are în prezent.